Mediu

Salubritate

Salubritatea reprezinta serviciul public care se ocupa cu curatenia la nivelul comunei.

Modalitatea de gestionare a deșeurilor periculoase generate în gospodării, se realizează după cum urmează:

  • în cadrul unor companii organizate de primărie și operatorul economic de salubritate, cu ajutorul hazmobilelor, periodic, la date și locații bine stabilite de comun acord între administrațiile publice locale și operatorul de salubrizare. În locația și data stabilită, hazmobilul staționează minim 4 ore. Populația este înștiințată de aceste date și locații și aduce deșeurile la hazmobil, fiind preluate cu titlul gratuit dacă sunt în cantitate de până la 20 kg. Pentru cunoasterea datelor si locatiilor va rugam sa urmariti site-ul celor 2 primarii: Bucovat si Predesti.

Dezvoltare durabila

Dezvoltarea durabilă reprezintă realizarea unei calităţi mai bune a vieţii în prezent fără a compromite şansa generaţiilor viitoare la un trai cât mai bun. Aceasta înseamnă realizarea unui echilibru între dezvoltarea economică, cea socială şi protecţia mediului înconjurător. Conform viziunii dezvoltării durabile, progresul integrează obiective imediate şi pe termen lung, acţiuni locale şi globale, probleme economice şi de mediu, toate fiind inseparabile. Dezvoltarea durabilă urmăreşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, economic sau social.

Fiecare om, conștient sau nu, poate contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, se poate vorbi de o gândire de durată atunci când se colectează (depun) deșeuri din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.

Economia verde, aşa cum este definită de recentul Raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (lansat în februarie 2011), are ca rezultat îmbunătăţirea bunăstării şi echităţii sociale, concomitent cu reducerea semnificativă a riscurilor de mediu şi deficitului ecologic. Tranziţia spre o economie verde înseamnă politici şi investiţii care vor decupla creşterea economică de creşterea consumului curent intensiv de materii prime şi energie. O economie verde poate fi gândită ca o economie cu emisii reduse, prin utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor şi asigurarea incluziunii sociale. Într-o economie verde, creşterea veniturilor şi ocuparea forţei de muncă ar trebui să fie impulsionate de către investiţiile publice şi private ce reduc emisiile de carbon şi poluarea, sporesc eficienţa energetică şi eficienţa resurselor, şi previn pierderea biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemelor.

Karl Burkart defineşte o economie verde ca fiind bazată pe şase sectoare principale:

1.Energie regenerabilă (solară, eoliană etc.);

2.Construcţii “verzi” (ex. construcţii LEED – Leadership in Energy and Environmental Design);

3.Combustibili alternativi (vehicule electrice, hibride sau combustbili alternativi);

4.Managementul apei (epurarea apelor, sisteme de colectare a apei de ploaie etc.);

5.Managementul deşeurilor (reciclare, depozitare etc.);

6.Managementul teritorial (incluzând agricultura organică, conservarea habitatelor, împăduriri la nivel urban-parcuri, reîmpăduriri şi stabilizarea terenurilor).

Curatenie

Pentru pastrarea curateniei comunitatii noastre, propunem un plan de curatenie stradala voluntara, pentru implicarea tuturor membrilor comunitatii. Astfel, se va stabili o zi din luna in care totate persoanele interesate, vor ajuta la curatarea si mentinerea curateniei la nivelul comuntatii.

O comunitate curate, reprezinta un mediu de viata sanatos! Implica-te si tu!

Salubritate

Curatenie

Hai afară la curățenie! DEVINO VOLUNTAR

Voluntariatul și implicarea în campanii de resposabilitate socială sunt trăsături esențiale ale unei comunități unite și moderne.

Invităm toate persoanele fizice şi juridice (asociaţii de proprietari/locatari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) ca în perioada martie – mai 2023 să contribuie la realizarea curăţeniei în Comuna cristinesti si comuna Vartop, prin luarea de măsuri care să ducă la curăţarea spaţiilor verzi, aleilor, trotuarelor şi a rigolelor stradale din perimetrul imobilelor de locuit şi a celor cu altă destinaţie.

Obiectivele campaniei
Inscrierile se fac mai jos:

Dezvoltare durabila

Poluatorul plateste

Principiul “Poluatorul plateste” stabileste raspunderea pentru prevenirea si repararea daunelor aduse mediului conform Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European si a Consiliului Europei din 21 aprilie 2004. Avand in vedere ca, Principiul “Poluatorul plateste” contribuie la realizarea obiectivelor si la aplicarea prin¬cipiilor politicii comunitare in domeniul mediului si promoveaza actiuni de preventie a deteriorarii mediului toate propunerile de interventii ce vor fi incluse in prezenta cerere de finantare vor tine seama de acest principiu. Protectia mediului este unul dintre principalele obiective ale oricarei institutii publice, care, trebuie sa reprezinte un exemplu in respectarea sa, pentru cetatenii din zona pe care o administreaza.

Dezvoltarea durabila nu inseamna numai protectia mediului, ci semnifica si dezvoltare umana durabila, in sensul ca oamenii mai bine pregatiti vor fi cei care vor respecta mediul si vor promova aspect legate de protectia acestuia in mediile in care isi vor desfasura activitatile.

De asemenea in procesul de reglementare alternativa, se va tine seama de principiul Dezvoltarii Durabile care inseamna dezvoltare integrata pusa in slujba cetatenilor si nu numai, dezvoltare de care sa beneficieze toate categoriile de populatie din tara noastra dar si generatiile viitoare. Dezvoltarea durabila nu inseamna numai protectia mediului, asa cum spuneam mai sus, are si componenta umana si de resurse, toate fiind parti integrante ale acestui concept.

Protectia biodiversitatii

Protejarea biodiversitatii este un obiectiv primordial la nivel de UE iar elementele care fac posibila viata si pe care se bazeaza sistemele noastre economice si sociale trebuiesc protejate impotriva factorilor nocivi de cele mai multe ori determinati de oameni, factori ce contribuie la distrugerea ecosistemelor si speciilor.

Activitatile din cadrul proiectului vor fi derulate respectand protejarea capitalului natural al Romaniei in zonele unde actiunile desfasurate prin proiect vor interveni asupra mediului. In implementarea proiectului vom lua in considerare respectarea legislatiei nationale si europene in domeniul protejarii biodiversitatii. Vor fi respectate prevederile OUG nr. 57/2007, ca parte integranta a reþelei ecologice europene Natura 2000.

Subiectul protejarii biodiversitatii va fi abordat in toate intalnirile, dezbaterile, conferintele si sesiunile de formare desfasurate in cadrul proiectului.

De asemenea, in cadrul dezbaterilor si intalnirilor proiectului la care vor participa si reprezentanti ai domeniului public vor fi incluse implicit actiuni care vizeaza initiative de protejare a mediului si biodiversitatii precum si educarea cetatenilor in acest sens.

Utilizarea eficienta a resurselor

Cresterea economica si dezvoltarea societatii in contextul Strategiei Europa 2020 vizeaza crearea de noi locuri de munca, cresterea sustenabila bazata pe inovare favorabila incluziunii. Tehnologiile ce vor fi utilizate dar si cele achizitionate in proiectul propus sunt de ultima generatie, care nu consuma cantitati mari de resurse, iar obiectivele ce vor fi stabilite pentru politici eficiente ce vizeaza un management eficient caracterizat prin servicii de calitate in domeniul protectiei mediului, vor promova principiul utilizarii eficiente a resurselor.

Principiul va fi promovat in cadrul tuturor intalnirilor proiectului spre a fi constientizat atat de catre reprezentantii ONG, reprezentantii din cadrul institutiilor publice si ai partenerilor sociali.

Introducerea tehnologiei informatiei in toate strategiile si politicile ce vizeaza atat domeniul public cat si cel privat vor fi de natura sa modernizeze procesele si sa utilizeze eficient resursele.

Principiul utilizarii eficiente a resurselor va fi promovat si aplicat inclusiv in partea de management si implementare, unde corespondenta, si toate celelalte documente acceptate de catre AM POCA in format electronic nu se vor tipari pe suport de hartie.

Atenuarea si adaptarea la schimbarile climatice

In ultimele decenii procesul de dezvoltare economica si interventiile brutale ale oamenilor asupra mediului in special prin emisiile necontrolate de gaze cu efect de sera au determinat schimbari climatice majore la nivel global care au condus fenomenul de incalzire globala.

Proiectul sprijina tranzitia catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon si eficienta din punctul de vedere al utilizarii resurselor.

Prin obiectivele si interventiile propuse in cadrul proiectului se va tine seama de adaptarea la schimbarile climatice din ultima perioada si se vor limita efectele generate de activitatile din proiectele de infrastructura si din orice alt domeniu poluator la nivel national.

De asemenea, societatea civila si toti functionarii institutiilor centrale si locale trebuie sa constientizeze faptul ca, orice activitate poate genera efecte negative pentru mediu si masurile de remediere sunt dificile si costisitoare pentru intreaga comunitate.

Sesiunile de formare si de informare vor avea incluse aspecte legate de adaptarea la schimbarile climatice cu specific in domeniile de activitate ale participantilor la proiect fie acestia dine chipa de proiect fie din grupul tinta al acestuia.

Rezilienta la dezastre

Obiectivele specifice ale art. 196 din Tratatul privind Funtionarea UE include: asigurarea unui nivel ridicat de protectie impotriva dezastrelor prin prevenirea sau reducerea efectelor acestora si prin promovarea unei culturi a prevenirii; optimizarea pregatirii si capacitatii de raspuns ale Uniunii in caz de dezastre; facilitarea interventiilor de urgenta rapide si eficiente in caz de dezastre majore. In plus, prin sprijinirea si promovarea masurilor de prevenire a dezastrelor, politica UE in materie de protectie civila ar reduce costurile suportate de economia UE in caz de dezastre si, in consecinta, ar diminua obstacolele care afecteaza cresterea economica. In acest context la nivelul grupului de lucru privind manag situatiilor de urgenta actiunile vor fi circumscrise astfel: prevenirea situatiilor de urgenta; pregatirea pentru situatii de urgenta a personalului din cadrul Sist. Nat. de Manag. al Situatiilor de Urgenta si pregatirea populatiei in vederea crearii unei natiuni reziliente in fata dezastrelor; gestionarea consecintelor situatiilor de urgenta trebuie sa aiba in vedere o abordare integrata, echilibrata pe doua principii: responsabilitatea nationala si solidaritatea in cadrul UE.

Si in cazul proiectului toate principiile enumerate mai sus vor fi respectate, iar cu prilejul oricarui eveniment/sesiune de formare din proiect participantii vor fi informati de responsabilitatile ce le revin lor in raport cu probleme de acest gen ce se pot petrece in comunitate.